Lucrarea a constat în extinderea şi supraetajarea clădirii aparţinând Fundaţiei pentru copii Ronald McDonald România, clădire ce are funcţiunea de spaţii de cazare pentru părinţii copiilor internaţi în Spitalul pentru copii Louis Turcanu din Timişoara.
Extinderea clădirii existente s-a realizat prin închiderea terasei de la etajul 2 şi realizarea unei mansarde, după finalizarea lucrărilor rezultând un regim de înălţime P+2E+M şi 10 camere suplimentare
Pentru închiderea terasei de la etajul 2 şi mansardarea clădirii, am executat o structură metalică formată din stâlpi şi grinzi metalice, pe care s-au montat pereţii exteriori şi învelitoarea din panouri de tip sandwich de 10cm .
Atât mansarda cât şi zona superioară a casei liftului au fost placate cu solzi din tablă Aquasystem dublu falţuită, restul clădirii fiind anvelopat cu termosistem din polistiren finisat cu tencuială decorativă, rezultând o clădire cu o arhitectură modernă si cu finisaje de calitate.
De asemenea, au fost renovate integral toate spaţiile interioare (atât camerele de cazare cât şi spaţiile comune şi cele administrative).
– STRUCTURĂ METALICĂ MANSARDĂ;
– ÎNCHIDERI ACOPERIȘ+PEREȚI EXTERIORI PANOURI SANDWICH;
– ÎNVELITOARE TABLĂ SOLZI AQUASYSTEM;
– FINISAJE INTERIOARE;
– TÂMPLĂRIE INTERIOARĂ, EXTERIOARĂ;
– INSTALAȚII (ELECTRICE, SANITARE, RADIATOARE);
– REFACERE FAȚADĂ TERMOSISTEM.